IAR A PLOUAT?
Mă îndrept din spate, îmi îndrept conturul şifonat. Îmi desfac mâinile pliabile şi încep să-mi montez picioarele. Unde am pus aseară şoseta metalică transparentă?
Îmi lipesc ochii, cel căprui şi cel verde, îmi modelez pomeţii cu un ac încins, netezesc fruntea înaltă, întind pielea înspre tâmple; îmi termin crochiul, împachetez oglinda şi pornim.
Autobuzul ăsta merge în marşalier? Liste de cumpărături, nume de bebeluşi, urări neoriginale şi note muzicale. Sunt toate pe vârful unui ac şi îmi tatuează retina. Îmi simt palmele, pe rând, nervoase şi grele, apoi amorţite, cu degetele înnegrite şi în sfârşit uşoare, cu falange lungi, subţiri, străvezii. Le privesc aproape narcisist, întorcându-le şi simţindu-le tot timpul până când geamurile încep iar să se topească.
Luminii i-au crescut pumni şi genunchi şi apasă cu putere plexiglasul. Aerului i-au crescut dinţi şi gheare; caută tăcut prin fisurile atât de fine ale geamului şi aruncă uneori priviri către mine, încercând să înţeleagă dacă am o mină mulţumită sau dacă doar mă strâmb în somn.
Tu stai acolo, împachetat în hârtie ieftină, parfumată, ca să te aperi de praf. E chiar greu să continui să dormi în zgomot de taste şi miros de vanilie. Dar mai ai doar 6 luni de trăit, pe care te-ai gândit să nu le dormi sub sedative, ci să le trăieşti sub energizante.
Aproape am ajuns. Va trebui să te ridic ca să nu te lovească oamenii cu bastoanele sau copiii cu ghiozdanele.
Afară. Te las pe pământ până mă strecor într-un dreptunghi. Dar tu ai tendinţa să aluneci..
Nu, nu te apropia de tren.
Nu, aceia nu sunt mesteceni, sunt şine.
Nu, acela nu e un pelican drogat, e botniţa trenului.
Nu, nu mai ai 6 luni, mai ai 6 secunde până…
Vin imediat!
Jurnalul unei Schizofrenice Frumoase 