YE YE GOD

Vineri… azi sunt foarte vineri. Numai ca s-o celebrez pe franţuzoiaca brunetă.

 

Sunt, de fapt, ATAT de vineri, încât îl pot vedea pe Dumnezeu stând picior peste picior la birou, schiţând cvatrupleţi pe geamul de sticlă zaharisită. Din când în când ridică ochii, se gândeşte cum să-i denumească, revine la cărbune şi reîncepe – aplică teoreme, desenează planete în spaţiu, linii punctate, linii întrerupte, linii care vor schimbare de sex. Dumnezeu e nedumerit. Aprinde o ţigară şi suflă fumul într-o cutie. Suprapune câteva arabescuri, desenează o acoladă şi brusc colţurile gurii i se arcuiesc: a reuşit să-şi demonstreze existenţa.

 

Acum nu se mai crede paranoic şi nu mai acceptă somniferele aduse de îngeri. Poate, în sfârşit, să poarte inelele lui Saturn pe degete, poate strivi toate muşuroaiele de furnici pe care le vede, poate să expire fum în altă parte decât în cutia cu medicamente. Poate se va coborî din nou aici, între plapumă şi cearceaf, ca să numere scamele de pe închisori şi trepiezii uitaţi prin livezi. Poate va ajunge cu numărătoarea la un număr prim şi va urca scara ca să sculpteze pentru ultima oară tabele, să inventeze formule ca să-şi dovedească harul şi milostenia.

 

Şi poate, chiar atunci, înainte să devin foarte sâmbătă, voi apărea în faţa lui, cu un Nikon agăţat de mână, ameninţându-l că-i voi arăta lui Allah capodul găurit şi decolorat cu care bântuie prin rai.

 

Cineva trebuie să-şi caute cârjele şi să meargă să schimbe melodia care repetă de două săptămâni fragmentul dintre 2:47 şi 3:33. Frumoasă adormită, ce zici, pasezi narghileaua, sau vinerea ta altruistă şi-a terminat programul cu publicul?

~ by swing on November 9, 2008.

4 Responses to “YE YE GOD”

  1. Mi-a placut mult tot ce-am citit (si am citit tot) pe blogul tau. Sa mai scrii, da?

  2. Mulţumesc pentru răbdarea ta. Cu atât mai mult mă bucură enorm că ţi-au plăcut…

  3. Vai de mine, Dumnezeu accepta somniferele aduse de îngeri?! De-aia e lumea aşa de căcat.

  4. trist, suntem sub supravegerea non stop a unui adormit artificial..

Leave a comment