DUBLU VÂ

Pe marginea lacului stă o găleată albastră, ciobită într-o parte, în care se zvârcoleşte.

 

Ştiu că mă ascultă: „Vreau să am mâini fosforescente şi în loc de unghii solzi!”

 

Nopţile când nu dorm, umbrele intră nepoftite pe geam, îngână jaluzelele în linii orizontale pe tavan, după care se lasă în jos, alintă şifonierul şi masează biroul. În nopţile astea eu vreau să mă aprind şi să le fac să încremenească – liniile orizontale or să ezite între forme de chitări şi de lei, între alb şi grena. O să mă prefac, pentru o milisecundă, că sunt cărbune stins, dar mă voi reaprinde. Umbrele vor sta o milisecundă mai departe; vor fi ajuns lângă şifonier. Sunt eu cea care îţi dejoacă preludiul?

 

Dar taxi-ul intră în garaj, vecinul meu urcă turceşte treptele, acum e deja peste nevasta lui.

 

O să-mi continui jocul mâine seară când farurile maşinilor vor fi mai numeroase; căci va fi a cincea zi din săptămână. Acum am rămas cu venele prin care se vede vinul când îl beau şi otrava când spăl candelabrele. Le împăturesc, le pipăi, sunt proeminente şi maleabile, maronii verzui şi pulsează frenetic. Se umflă adesea când răsar pui de vrabie lângă pervaz. Ca într-un circ de plante carnivore, nopţile mele sunt făcute din Haos, nepictate. Ţi-l poţi imagina pe Dumnezeu ca schiţa ultimei pastile din flacon?

 

E mâine. Închid jaluzelele mâncate de praf pentru că nu mai am vin pentru umbre. Să rămână suspendate pe geamuri, acolo, afară, să mă strige de sub faianţă şi grunt nefinisat. Rămâneţi acolo… în noaptea asta trapezul meu de Haos naşte un ghiocel frivol.

~ by swing on October 13, 2008.