AM MĂCELĂRIT VEDERILE

Nu mai notăm adresele pădurilor de ceară – azi s-au îmbrăcat în terenuri de tenis.

 

Facem troc cu oglinzi pe care le punem împreună cu celelalte bagaje, în hârtie de cadouri sau folie cu bule de aer. Le despăturim când ne topim pe şezlonguri, aranjându-ne şuviţele, trecând cu degetele pe sub conturul ochilor şi Le deschidem. Zâmbim acolo, în argintul brodat, zâmbim cu toţi muşchii, cu toţi dinţii, cu toate papilele gustative, rămânem 3 secunde în poziţia asta supra-artificială, iar apoi oglinda face „Clanc!” şi e absorbită de nisipul care e de fapt pietriş stacojiu. Aşa de simplu e! fără destinatar scris lizibil pe ambalaj, fără timbre marcate, înfăţişând catedrale sau cactuşi înfloriţi. Aşa de simplu e!

 

Familia destinatarului se îmbracă în haine negre, cu broderii negre şi inele de cupru, aşteaptă în jurul şemineului ca scânteile de jad să se lichefieze, începându-şi metamorfoza în oglinda de pe malul Adriaticii. Cine nu e atent pierde începutul zâmbetului şi tot ritualul trebuie repetat peste o săptămână şi o zi.

 

Dacă plouă oglinda începe să se evapore pe drum şi surâsul devine cenuşiu amar. Eu îi montez de obicei două umbrele, doar aşa, pentru cei care mă vor color..

~ by swing on October 2, 2008.