UMBRĂ PE SUB TROTUARE

În drum spre Sibiu, norii se plictisesc în tren. Aşa că îşi întind nervurile pe ferestre şi încep să mănânce din munţi. Îi ronţăie, îi erodează, picură lavă în ei şi îi tranfsormă în vulcani într-un număr de circ gratuit – controlorii de bilete devin spectatori.

 

Se sacrifică şi lasă geamurile deschise, fără să le pese că pe acolo vor intra păsări şi îşi vor face cuiburi în cearcănele noastre.  Ne vor iscodi cu ciocuri de ipsos şi ne vor planta plastilină sub pleoape, doar ca să vadă şi ele lava îngheţată a munţilor.

 

Din cearcăne vor ieşi pene, vor creşte alţi ochi mici, speriaţi de zgomote, galbeni şi adormiţi. Cuiburile vor fi atunci neîncăpătoare. Se vor extinde în pomeţi, o să roşim de şapte ori mai tare la următoarea minciună.  Vor ajunge apoi în obraji, îşi vor întinde ghearele în maxilare şi aripile ne vor sta pe post de cercei.

 

Vom arăta ca nişte vulturi mediocrii, cu feţe inundate de puf topit.

O să oprim toate trenurile pentru că şinele nu îşi vor mai urma conştiincioase itinerariile pe şinele dilatate, care concep albăstrele cu iarba sălbatică.

 

Crede-mă, o să vrei să te fi născut păpădie într-o pădure când ne vom scălda în lavă cu feţe de rândunici.

~ by swing on August 15, 2008.