PATRU

Te-a luat uşor somnul într-un secol în care nu ne mai permitem să economisim zgomote. Ne-am încătuşat lângă ele, în genunchi, levităm către penitenţă pe covoare modeste de cărbune. Cazi într-o stare căreia îi şopteşti numele tău. Îţi notează repede adresa, ştie unde te va găsi în următoarea noapte. Rămâi incognito pe veci, te-ai hotărât să pictezi fără să te mai semnezi. Doar ştii că oamenii rataţi se transformă în criticii absenţei luminii. Cazurile substantivului te zăpăcesc, aşa că schimbi serviciul de ceai cu cel al declinărilor. Ne ridicăm în jos, uimitor, acolo unde pentru îngeri înseamnă sus. Nu mai faci decât mişcări reflexive, ştiute pe de rost: visezi, respiri şi dormi. Mai târziu o să înveţi să dezamăgeşti. Şi atunci toată lumea o să fie fericită.

Dacă luăm o foarfecă şi îi poruncim să lipească la loc  tot ce a despărţit cu oţelul ei nemilos o să pretindă că nu ştie să vorbească. O să facă semne pentru nevăzători, cu disperare, aşteptând naivitatea noastră să-i servească o cafea. E pretenţioasă lumina când alege să se arate doar nouă. E timpul să vă scoateţi ochelarii, zidari fără oraşe. Tizul tău ajunge împreună cu porumbeii. I-ai dat lovitura de graţie atunci când arbitrii flirtau cu fulgi de ciocolată. Ciocolată albă!!

 

~ by swing on August 1, 2008.