MUZĂ PENTRU NEMURIRE

 

Să joci rolul unei muze pentru o seară – pentru asta eşti plătită de teatru. Să faci reverenţe pe vârful degetelor şi să dăruieşti jucăriilor de pluş Orfani Cerşetori.

 

Să joci rolul unei muze pentru o seară – să ne faci dependenţi de creioane şi radiere, să ne faci să refuzăm cozonaci proaspeţi comandaţi din Alpi.

 

Să joci rolul unei muze pentru o seară, să nu ajungă copacii pentru fabricat şerveţele, să nu ajungă piei de girafe pentru hrănit extravaganţe de minut.

 

Să joci rolul unei muze pentru o seară, să ne faci să îngropăm bateriile de la ceas, să aruncăm scântei din cremene pe calendare, să ne faci să colorăm colţuri de scară în verde savană.

 

Iar când seara se va sfârşi, să nu te lăsăm să părăseşti scena până ce fiecare nu termină de aplaudat, pe rând, o veşnicie. Ni te vom imortaliza în cenuşă, şi nu numai.

 

Iar de te vei simţi flatată, veşnicia se va sfârşi. Ai grijă, cenuşăreasă autohtonă, lalelele roşii nu sunt colorate pentru daltonişti.

 

Şi, într-un final dorit de secole, să ajungi în culisele cu pereţi mucegăiţi, unde păienjeni dresaţi îţi vor masa ridurile şi te vor împături, ca la un pseudo-SPA, în pânza lor de culoarea mierii.

 

Să nu aştepţi cereri de autografe, să nu crezi că te vor fotografia oameni importanţi pentru ca mai apoi să te agaţe pe pereţi între patru stinghii aurite.

 

Nu…

 

Şi vei ieşi pe străzi luminoase; luna va fi albă, văzută prin lentila ţestoasei; vei simţi povestea fiecărei pietre de pe drumul pe care vei călca. Îţi vor imprima în fiecare celulă mii de ani vorbiţi în limbi ştiute şi neştiute.

 

Da… Să ajungi acasă, muza noastră pentru o seară, să asculţi la gramofonul îmblânzit de coniac muzica din vremea ta. Să cânţi odată cu discul, să torni ceai pe ritm de jazz.

 

Spune-mi, acum, înainte să scriu “The End” sub literele astea cocoşate. Vei face ce ţi-au dictat pastilele din spatele cortinei? Vei fii păpuşa lor voodoo?…

~ by swing on July 11, 2008.