DORMI?

Resuscitez o carte sub priviri mirate de uşi tăcute.

 

Zidul care trebuia să mă apere de îngerii maliţiosi s-a prăbuşit sub muţenia ursuleţilor de pluş. Mă rotesc odată cu pământul şi zic nu nuanţelor de roşu. De ce să-mi ardă ochii când pot avea rubine? Un protest rămâne fără ecou, înfundat de îngâmfatul deşert. Mă răzbun prin tăcere, mă resemnez prin vise, mă înalţ prin aer. Sordidele clipe nu mai vin la întâlnirile cu oamenii, aşa că aceştia nu mai aşteaptă. Speră doar să descopere cineva  alte unităţi pentru timp. Cafeaua s-a îndulcit de la frig, sarea s-a cristalizat de la singurătate. Incapabilii mintali sunt mai norocoşi decât fericiţii: lor nu li se termină niciodată starea de spirit, ei nu consumă dulciuri, se răsfaţă cu apă minerală. Ce linişte e când tac uşile. Pleoapele vizoarelor se lasă încet înspre văi şi pupila nu mai e în relief, se ascunde sub roci de granit. Ca o bărcuţă ce deranjează lacul, ies în lume şi îi zâmbesc asfaltului, întrebându-l cum e să fii călcat în picioare. Las lucrurile să cadă după cum vor, nu le mai aranjez cu mâna vopsită ca pielea.

  

Clipesc anevoie. Încă mai cred că viaţa mea e coşmarul unui extraterestru în comă. Se zbate şi face grimase. Dezvoltă epilepsie sub perfuzii cu iluzii. O să se trezească abia la înmormântarea mea…

~ by swing on July 9, 2008.