PLÂNGEM DISEARĂ?

Zâmbeşte-mă!

Ascultă-mă!

Decalogul meu are doar două porunci. Aşa că nu te mai juca mimă în mintea mea, nu-ţi mai finaliza terminaţiile în degete şi nu-ţi mai întinde porii pe genele mele.

Împletiturile nervoase din funie tac mereu în poze. Nu amuţesc atunci când văd obiectivul; au mituit doar filmul şi acesta mă falsifică acum.

Împletiturile sunt fericite… Le-am  aruncat înspre tavan. Stau, nepioase, deasupra capetelor noastre şi aşteaptă să mă legăn în ele.

Îmi pregătesc jucăriile, acum că nisipul e nins de ochi nerăbdători.

-Ce are de gând să facă? Recunosc vocile strâmtate şi încordate în şoapte. Ştiu cu toţii că am să mă dau în leagăn, acolo, pe scena din faţa lor, mă voi legăna uşor, ignorându-i. De altfel…nimic nu va fi schimbat…

Verific cutia metalică în care a fost uitată de gândaci o bomboană. Sau poate e un cadou… În calendarul insectelor negre, astăzi împlinesc vârsta leagănului.

Florile uscate de pe măştile lor – camuflare ieftină şi ipocrită, ochii de sticlă ce stau lipiţi cu clei galben, steluţele fosforescente prinse cu bolduri pe  zăpada artificială care îmi ţine loc de cer aşteaptă. Fac reverenţe din ochi… MĂ aşteaptă. Îmi aplec pleoapele, urc, cu ochii închişi, pe scăunelul ce ieri mă ajuta să ajung la întrerupător. Ei aşteaptă încă…

Împletiturile sunt reci şi înlocuiesc acum colierele de pene. Aşteaptă. Ele ştiu că verific, cu genele întrepătrunse, dacă menajera a curăţat nisipul de sub leagăn.

E devreme şi sunt aşteptată. M-am trezit înadins înaintea lor ca să pregătesc decorul – intrarea va fi fost liberă. Pianul îmi va fi şoptit rugăciunile, iar lumânările îmi vor fi luminat emoţiile.

Aşteaptă…

Ochii sunt închişi încă. Ei se întreabă dacă vor rămâne aşa. Intepretez. Le răspund zâmbind şi îmi fac avânt să mă legăn.

Aţi sosit la timp ca să stingeţi reflectoarele şi să măturaţi ţărâna.

~ by swing on July 8, 2008.